Unirea Miercurea Sibiului – Voința Sibiu 2-0 (GALERIE FOTO)

500x130papioaneSibiu
aaa coperta

sursă text: sbsport.ro

Unirea Miercurea Sibiului a obținut a șaptea victorie a sezonului după ce a învins duminică Voința Sibiu cu scorul de 2-0. Cu 22 de puncte, trupa pregătită de Nicolae Grădinar a ajuns acum pe locul 4 la egalitate de puncte cu Măgura Cisnădie, ocupanta poziției a treia. 

După o primă repriză albă în care gazdele au avut un gol anulat, marcat cu mâna de Roman a urmat o parte secundă mai prolifică pentru uniriști. Adrian Roman a deschis scorul în minutul 51 iar Sergiu Diță l-a majorat după 20 de minute stabilind scorul final 2-0. Echipa oaspete n-a amenințat prea serios în niciun moment poarta lui Ciorogariu astfel că punctele au rămas în siguranță la Miercurea Sibiului.

20 de fani sibieni și-au însoțit favoriții la Miercurea

O galerie numeroasă formată din aproximativ 20 de suporteri a însoțit Voința la meciul de duminică. În ciuda vremii foarte rece și a ceții dense de la ora jocului, aceștia au asigurat o atmosferă plăcută pe stadion cântând pe toată durata jocului.

Miercurea, meci greu la Cisnădie, în ”Ștrand” vine Progresul

În runda următoara, Unirea Miercurea Sibiului va întâlni Măgura Cisnădie într-un veritabil derby pentru locul 3. De partea cealaltă, la Sibiu, Voința va primi vizita Progresului Terezian, unde, de asemenea, cele două echipe sunt vecine de clasament (locurile 6-7). Ambele partide încep sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 11:00.

Unirea Miercurea Sibiului – Voința Sibiu 2-0 (0-0). Stadion: Miercurea. Spectatori:50. Timp: foarte rece, ceață. Arbitri: Cristian Girnod, Daniel Nagy, Despina Petre Mărgineanu (toți din Mediaș). Observator: Cosmin Ocneriu (Mediaș)

Unirea: Ciorogariu – Banea, Ecobici, Fățan, Diță, Blotor, Vlad, Dumitra, Drăghița, Meteșan, Roman. Antrenor: Nicolae Grădinar.

Voința: Daneș – Marcu, Băilă, Mondoc, Cornea, Tiric, Pasăre, Kucsinski, Pîntia, Fernea, Budică. Antrenor: Adrian Fușle.

56 citiri, 5 astazi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *