Grupul german Scherer a devenit noul sponsor principal al echipei LSS Voința Sibiu

500x130papioaneSibiu
DSC_0962

LSS Voința Sibiu și grupul german Scherer au semnat un parteneriat prin care performața și investițiile în cadrul clubului sibian vor crește treptat în următorii ani. Alături de Scherer în noul parteneriat s-a alăturat Emanuel Jobs & Schreibservice Fam. Tatu Alex & Roxana.

Reprezentanții grupului german au fost prezenți la meciul de sâmbătă din campionat, câștigat de LSS Voința Sibiu cu scorul de 5-1, și au semnat ulterior începerea unui parteneriat prin care clubul sibian va fi sprijinit în următorii ani.

”Mă bucur că am semnat acest parteneriat și dorim o colaborare de lungă durată. Vrem să creștem pas cu pas, să construim un fundament sigur pe care clubul să se dezvolte ulterior. Cunoaștem evoluția acestui club și ceea ce au făcut și fac suporterii pentru a-l menține. Împreună putem clădi un club de fotbal puternic”, a declarat Jörg Scherer, director general Scherer Holding

”Le mulțumim celor de Scherer pentru că s-au alăturat familiei alb-verzi. Acest parteneriat ne onorează și împreună vom dezvolta proiectul LSS Voința Sibiu astfel încât să îmbunătățim performanța sportivă. Ne dorim cât mai multe reușite în acest sezon atât în teren cât și în afara lui”, a declarat Silviu Ungurean, președinte LSS Voința Sibiu.

Scherer este o firmă de tradiție pe piața germană care activează din 1937 în domeniul construcțiilor iar din 1956 și în domeniul vânzărilor auto unde colaborează cu Audi, Porsche, Volskwagen, Skoda, Seat, Man, Shell, Aral. Este un susținător al sportului și în Germania unde Scherer investește în handbal și fotbal.

449 citiri, 1 astazi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *