Arbitraj penibil la Miercurea Sibiului. Deciziile haotice au produs 5 eliminați și furia fanilor sibieni. Unirea – Voința 2-0 (GALERIE FOTO)

500x130papioaneSibiu
dsc_0661g

text și foto: Adrian Brătoiu

O zi superbă pentru fotbal cu mult soare și două echipe care au realizat mereu un joc plăcut ochiului, în spiritul fair-play-ului, atunci când s-au întâlnit, nu aveau să anunțe dezastrul pe care avea să-l creeze brigada de arbitri din Mediaș.

După o primă repriză albă în care portarul sibian Daneș Ispas s-a remarcat în mai multe rânduri a urmat o parte secundă mai echilibrată în care ambele echipe au trecut, pe rând, pe lângă deschiderea scorului. Ispas a fost din nou îngerul păzitor al Voinței iar când nu s-a mai putut opune el a făcut-o Florin Țugui de pe linia porții. La poarta cealaltă Cristian Tiric a ratat cea mai mare ocazie a Voinței, scăpat singur cu portarul, atacantul ”alb-verzilor” a întârziat să șuteze, a încercat un dribling și a intrat în unghi închis de unde a șutat alături.

Prima fază concretă imputată arbitrului de echipa sibiană a fost la primul gol. Chiar înainte de marcarea golului, echipa Voinței a cerut și fault și henț însă ”centralul” a rămas impasibil. La scurt timp, în zona centrului terenului, o pasă spre atacant a fost interceptată vizibil cu mâna de un apărător al Miercurii însă arbitrul a rămas din nou fără reacție. Jocul a fost oprit imediat de protestele sibienilor care au cerut insistent explicații arbitrului. În schimbul explicațiilor, doi jucători ai Voinței au fost eliminați iar antrenorul sibian a fost trimis în tribună deși a intrat pe teren pentru a-și calma jucătorii.

Momente ilare s-au petrecut după eliminări atunci când arbitrul a început să numere jucătorii Voinței pentru a se asigura că decizia sa e pusă în aplicare, stârnind momente penibile.

Starea de nervozitate s-a transmis și în tribune mai ales că faza cu pricina s-a petrecut sub ochii suporterilor sibieni. Au urmat decizii absurde, date în compensație care au întregit și mai mult penibilul situației. Un jucător al Miercurii a fost eliminat ulterior pentru un schimb de replici cu fanii Voinței iar pe final al patrulea cartonaș roșu a fost arătat din nou oaspeților.

S-a încheiat 2-0, scor care n-a mai contat pentru nimeni din echipa oaspete, jucători sau suporteri.

Duminică, soare, fotbal și… un meci stricat.

Voința Sibiu: Daneș – Marcu, Muntean, Țugui, Câmpean, Mondoc, Băilă, Țențiu, Frățilă, Sărătean, Tiric. Rezerve: Pandea, Mitea, Budică, Antrenor: Cristian Cotoară.

dsc_068125 de fani sibieni au susținut echipa la Miercurea. Coregrafie dedicată Zilei Naționale

Un număr mare de fani sibieni a fost alături de echipa sibiană în deplasarea de la Miercurea. Peste 25 de suporteri au cântat pe întrega durată a meciului iar la final și-au aplaudat echipa în ciuda înfrângerii. Galeria sibiană a realizat la început o coregrafie dedicată Zilei Naționale a României 1 Decembrie cu mesajul central ”Unirea Basarabiei cu România”.

Sibienii din tribune au fost mai numeroși decât cei ai gazdelor care la ora meciului nu numărau mai mult de 15 suflete.

Galeria sibiabă a apostrofat intens brigada de arbitri a meciului, mai ales după faza în care un jucător al echipei gazdă a jucat vizibil mingea cu mână chiar în apropierea galeriei sibiene și sub ochii celor doi arbitri aflați pe acea parte, ”centralul” și unul din tușieri. Prestația arbitrilor a lăsat un gust amar fanilor care au acuzat încă o dată nivelul extrem de slab al arbitrajului județean.

dsc_0772”La mulți ani căpitane”

Înainte de pauză suporterii sibieni au afișat un mesaj dedicat unuia dintre cei mai vechi și mai apreciați jucători ai echipei, aflat la Voința încă de la preselecțiile ce au precedat formarea lotului acum 3 ani, Lucian Marcu. Fundașul sibian și-a aniversat ziua de naștere în 1 decembrie iar cu acest prilej suporterii i-au urat și cântat ”la mulți ani”. Pentru suporteri, Marcu a fost și este căpitanul din teren și de suflet al echipei indiferend dacă poartă sau nu banderola pe braț la meci.

109 lei la cutia ”Tu susții echipa”

Suporterii continuă să strângă bani pentru bugetul echipei la fiecare meci, astfel nici la Miercurea cutia ”Tu susții echipa” n-a lipsit din obiceiul fanilor de a-și susține favoriții. 109 lei s-au strâns la acest meci.

Mulțumim partenerilor

LSS Voința Sibiu mulțumește partenerilor care sprijină echipa în acest sezon: Drumserv, Dusadoor, My Place, Fashion Optics, Sonyk Copy Center.

1681 citiri, 1 astazi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *