Monthly Archives: June 2010

Comandă fulare alb verzi – NOUTĂŢI

Toţi cei care au comandat fulare alb verzi sunt aşteptaţi să aducă banii (25 lei) sâmbătă, 10 iulie, ora 19.00, la stadionul municipal (lângă terenul de antrenament). Dacă nu puteţi în acea zi, luaţi legătura cu mine şi ne întâlnim mai devreme. Datele de contact le găsiţi în sectiunea Fan Shop.

Liga II începe pe 21 august

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal va stabili în cadrul şedinţei din 2 august programul eşaloanelor II şi III, în sezonul 2010-2011. Noul campionat al Ligii a II-a va începe în 21 august, ultima etapă a turului fiind programată pentru 27 noiembrie. Returul în eşalonul secund va începe în 5 martie 2011, ultima etapă a sezonului fiind programată în 4 iunie 2011.

În noua ediţie a Ligii a II-a vor participa câte 16 formaţii în fiecare serie. Ca şi până acum vor avea drept de promovare în eşalonul I primele două clasate din fiecare serie, în timp ce ultimele trei formaţii ale fiecărei serii vor retrograda în Liga a III-a. Conform regulamentului Federaţiei Române de Fotbal, fiecare formaţie din Liga a II-a va putea avea în teren, în acelaşi timp, maxim trei jucători extracomunitari.

Deocamdată nu este cunoscută componenţa celor două serii din Liga a II-a, pentru sezonul 2010-2011, Federaţia Română de Fotbal urmând să definitiveze acest aspect la începutul lunii august, dacă va avea posibilitatea să o facă atunci, deoarece se anunţă în continuare probleme financiare pentru unele grupări, care ar putea să renunţe ori să-şi cedeze locurile. Teoretic, în seria “Vest” a Ligii a II-a ar urma să ajungă Pandurii Târgu-Jiu şi Unirea Alba Iulia, formaţii retrogradate din Liga I, precum şi promovatele din Liga a III-a, ACU Arad şi CSU Voinţa Sibiu, însă, în funcţie de situaţie, şi Alro Slatina ar putea să ajungă în seria “Vest” a eşalonului doi. În seria “Est” vor ajunge Ceahlăul Piatra Neamţ şi Politehnica Iaşi, retrogradate din Liga I, respectiv, CF Brăila, Viitorul Constanţa şi Juventus Bucureşti, promovatele din Liga a III-a.

Startul ediţiei 2010-2011 se va da în 20 august 2010, jumătatea sezonului urmând să fie marcată în 26 noiembrie, când se va derula etapa a 15-a. Partea a doua a campionatului în Liga a III-a va debuta în 4 martie 2011, ultima etapă fiind prevăzută pentru 3 iunie. Programul ar putea să suporte modificări, mai ales în pauza de iarnă, în funcţie de starea vremii şi a suprafeţelor de joc.

sursa: http://www.liga2.ro/special/liga-ii-incepe-pe-21-august-6449115

S-a descoperit adevaratul motiv pentru lovitura lui Zidane! :)

Abia dupa 4 ani s-a descoperit adevaratul motiv pentru iesirea nervoasa a lui Zidane din finala Cupei Mondiale din 2006.

Zidane a fost unul dintre cei mai mari fotbalisti ai planetei, dar ultimul sau meci a fost de cosmar. A fost eliminat in prelungirile finalei Cupei Mondiale din 2006, dupa ce i-a aplicat o lovitura cu capul in piept lui Marco Materazzi.

S-au facut tot felul de speculatii pe tema motivului enervarii lui Zidane, dar abia dupa inceperea campionatului mondial din Africa de Sud s-a aflat adevaratul motiv. Materazzi sufla intr-o vuvuzela. :)

Fulare alb-verzi

Vom face fulare alb-verzi old-school, simple (precum in imagine) fără steme sau scrisuri. Preţul va fi de 25lei/bucata şi va trebui să vă înscrieţi pentru ele. Vom face comandă când se strâng minim 15 doritori. Pentru înscrieri trimiteţi un e-mail la fulare_vointa@yahoo.com în care precizaţi numele, numar de telefon, adresa de e-mail şi numărul de bucăţi dorite. Veţi primi un mail când se strâng 15 doritori, ne întâlnim undeva să daţi banii şi în 3-4 zile îl veţi primi.

De asemenea, pe site a apărut şi secţiunea fan-shop de unde puteţi comanda deocamdată stickere cu stema Voinţei. Detalii aici http://www.peluzasud.ro/fan-shop/

Final en-fanfare!

CSU Voinţa Sibiu a încheiat actuala ediţie de campionat a ligii a 3-a cu o victorie categorica în faţa propriilor suporteri, 3-0 contra Bihorul Beiuş. Golurile partidei au fost marcate de Szabo (39) şi Bunea (56, 68 ).

Cu prilejul acestui meci suporterii sibieni şi-au luat la revedere de antrenorul Marius Baciu care, din sezonul viitor, va conduce formaţia Pandurii Tg. Jiu. Membrii Peluzei Sud au apreciat munca depusă de fostul fundaş al lui FC Inter Sibiu în acest sezon în condiţii nu tocmai prielnice afişând mesajul “Mulţumim Bacione”. S-a afişat de asemnea mesajul “Pentru a oraşului onoare/ Susţineţi Voinţa în continuare. A fost interzis mesajul “13-15 iunie 1990 – Zile negre”.

La final, jucatorii au sărbătorit alături de suporteri cantând împreună.

Vă prezentăm toate rezultatele din etapa a 34-a, ultma, a seriei a 6-a

FC Cisnădie – CS Zlatna 3-0
Oaspeţii nu s-au prezentat la meci
FC Zalău – FC Seso Câmpia Turzii 2-1
G. Crăciun (48), Fl. Bărnuţiu (62) / Fertea (80)
Luceafărul Oradea – CS Marmaţia 7-2
Popescu (16), Ţârlea (22, 63), Micaş (47), S. Bocuţ (80, 87), Cipău (90) / Micaş (20 – autog.), Sel (86)
Unirea Dej – Sănătatea Cluj 1-1
Cristea (38) / A. Albu (85)
Voinţa Sibiu – Bihorul Beiuş 3-0
Szabo (39), Bunea (56, 68)
Avântul Reghin – Unirea Ungheni 4-2
Csiki (26), Truţă (35), Vereş (72), Moldovan (79) / Dicher (48), Boitoş (60)
Voinţa Livezile – Gloria II Bistriţa 2-1
Apostolache (2), Cristurean (40) / Rogozan (65)
AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Sebeş 1-0
Şimon (13)
Turul Micula – Gaz Metan II Mediaş 0-3
Micula
s-a retras şi pierde meciurile rămase cu 3-0

Clasament final

www.peluzasud.ro vă doreşte o vară placută şi să ne revedem cu bine la sfârşitul lui august :)

AM PROMOVAT IN LIGA A 2-A!!!

Voinţa Sibiu a invins in urma cu cateva minute pe Gloria II Bistriţa cu 2-1, rezultat ce îi asigură promovarea cu o etapă înainte de final în liga a 2-a. Golurile formaţiei noastre au fost reuşite de Szabo (35) şi Neguţ (52), în timp ce pentru bistriţeni a înscris Pădurariu (48). FELICITĂRI ÎNTREGII ECHIPE ŞI LE MULŢUMIM PENTRU BUCURIA PE CARE NE-AU FACUT-O!

Rezultate etapa a 33-a:

CS Zlatna – Luceafărul Oradea 0-2
Gh. Popescu (13), Ţârlea (88)
Sănătatea Cluj – FC Cisnădie 3-1
Şoş (58 – pen.), A. Chiorean (75), B. Cristea (90) / Lăcovişte (80)
Bihorul Beiuş – Avântul Reghin 1-0
Agiurgioaiei (10)
CSM Sebeş – Voinţa Livezile 3-0
Pisoiu (40, 43), Cristurean (60 – autog.)
Gloria II Bistriţa – Voinţa Sibiu 1-2
Pădurariu (48) / Szabo (35), Neguţ (52)
Gaz Metan II Mediaş – AFC Odorheiu Secuiesc 1-2
E. Siriteanu (42) / O. Lazăr (29), Csiki (35)
CS Marmaţia – FC Zalău 0-2
G. Gorga (25, 47)
Unirea Ungheni – Unirea Dej 0-0
FC Seso Câmpia Turzii – Turul Micula 3-0
Micula s-a retras şi pierde meciurile rămase cu 3-0

Gloria II Bistriţa – Voinţa Sibiu, vineri ora 18.00 LIVE SCORE pe www.peluzasud.ro

Vineri de la ora 18.00, www.peluzasud.ro te conectează la meciul de la Bistriţa. Intră pe site şi afla în timp real evoluţia scorului şi fi primul care află dacă la finalul jocului CSU Voinţa va fi şi matematic promovată în liga a 2-a. În condiţiile în care în această etapă SESO Câmpia Turzii va caştiga la “masa verde” (adversarul lor, Turul Micula s-a retras din campionat), calculele sunt simple: victoria în faţa Gloriei înseamnă revenirea în eşalonul doi fotbalistic a unei formaţii sibiene de la retrogradarea lui FC SIBIU în 2006!



Dictionar | Terenuri | Avatare | Jocuri, bancuri | Jocuri