Prea multă lume a uitat deja. Prea repede, prea uşor, martirii libertăţii au ieşit din vieţile noastre pentru a intra în ceaţa istoriei. Ne considerăm importanţi, puternici, atotcunoscători şi, totuşi, suntem atât de mici, de laşi, de insignifianţi. Tocmai de aceea în fiecare decembrie e timpul să ne plecăm capul şi să ne gândim, măcar o clipă, la cei ce nu mai sunt. De aceea va asteptam Duminica,20 decembrie, la ora 14:00 in fata magazinului Dumbrava cu o lumanare sau o floare la marsul de comemorare a EROILOR cazuti in Decembrie ’89.
Monthly Archives: December 2009
Mars al eroilor cazuti in Decembrie ’89
Iohannis face lobby pentru Voinţa dacă promovează în liga 2
Clasarea celor de la Voinţa Sibiu pe primul loc în seria a VI-a a ligii a 3-a de fotbal nu îl lasă insensibil pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
Edilul şef al urbei de pe Cibin a declarat joi că dacă cei de la Voinţa Sibiu vor continua să aibă rezultate notabile şi vor promova în liga a II-a de fotbal, municipalitatea va sprijinii în măsura posibilităţilor şi această grupare, aşa cum a făcut-o în trecut cu defuncta FC Sibiu. Prima măsură ar fi prelungirea contractului de cesiune a stadionului Municipal în favoarea aceste echipe. „Acel contract va fi cu siguranţă prelungit şi pentru următorul an” a punctat Iohannis. Edilul şef spune că dacă după ce va promova în liga 2, Voinţa va avea un parcurs bun, va face personal demersuri pe lângă oameni de afaceri să sprijine această grupare. „Un parcurs bun ar însemna clasarea să zicem în primele cinci echipe” a mai spus primarul Sibiului. Iohannis nu a exclus să reînceapă să meargă la meciurile de fotbal pe „Municipal”. „Este posibil să merg din nou să văd un meci de fotbal, dacă Voinţa va avea rezultate şi performanţe” a mai spus omul care administrează fosta Capitală Culturală Europeană din 2007.
Sursa : www.oradesibiu.ro
PELUZA SUD SIBIU 2009
Dupa ani buni in care fotbalul sibian a stat in umbra, am avut puterea si vointa sa punem anul acesta bazele Peluzei Sud Sibiu 2009.
Felicitari celor care s-au implicat, multumim celor care ne-au sustinut si nu o sa uitam niciodata scopul care ne-a unit si pentru ce cauza, vom fi strans uniti in continuare pentru idealurile nobile ce ne-au adus impreuna .

1 Decembrie – Alba Iulia – Peluza Sud Sibiu
Poze si filme de la Alba Iulia – 1 decembrie 2009

Am urcat pozele . Filmele si alte poze de la deplasarea facuta de membrii Peluza Sud Sibiu la Alba Iulia cu ocazia zilei de 1 Decembrie for fi puse zilele acestea.




























